Parisul vesel

Parisul vesel
  • Publicat:
  • Actualizat:

La 21 de ani împliniți în urmă cu două zile, Alexandra Dulgheru
are toate motivele să zâmbească. A obținut rezultate extraordinare
în primele luni ale anului, va urca în topul primelor 30 de
jucătoare ale lumii și a apucat să guste din frumusețile
Parisului.

Pentru prima dată, Alexandra a apucat să urce în Turnul Eiffel, de
unde a admirat frumusețile Parisului. „După primul meci la Roland
Garros am avut o zi de pauză. Am profitat din plin de ea, am ieșit
la plimbare și am văzut Parisul. Cel mai mult mi-a plăcut la Turnul
Eiffel, unde am urcat în premieră până la ultimul etaj, și de acolo
am admirat întreg orașul. M-am simțit extraordinar”, ne-a povestit
Dulgheru.

Aniversare în
familie
Abia venită de la Roland Garros, unde
a izbutit să acceadă în turul trei, Alexandra a sărbătorit alături
de familie și de prietenii apropiați împlinirea a 21 de primăveri.
„Nu a fost ceva deosebit. Am mers duminică seara, împreună cu
familia, la un restaurant în Herăstrău. Am primit cadouri și m-am
bucurat de atenția tuturor”, ne-a spus Alexandra, care a primit
cadoul dorit a doua zi, când s-a dus să facă recuperare la baza
sportivă a lui Dinu Pescariu. „Am primit un blackberry alb din
partea Anei, sora lui Dinu. Au știut că îmi doream așa ceva. Mi s-a
părut mie ciudat că domnul Marcu mă tot întreba de blackberry, dar
nu mi-am dat seama. Pot să zic că a fost un complot între ei, dar
unul plăcut pentru mine. A fost cel mai neașteptat cadou pe care
l-am primit de ziua mea”, ne-a destăinut cea poreclită de prieteni
Piti.

Antrenorul Alexandrei, Daniel Dobre, încearcă să o protejeze, după
efortul intens depus pe teren în ultimele săptămâni. „Va fi o
săptămână mai lejeră, în care Alexandra va face recuperare o oră
jumătate zilnic”, conchide Dobre.


Anul trecut m-am accidentat și nu am jucat la
Wimbledon. Acum, abia aștept să calc pe iarba
londoneză

Alexandra Dulgheru

Mă simt, într-adevăr, obosită, pentru că am făcut un tur de forță
în ultimele turnee și mi-am pierdut din energie. Mă recuperez însă
zilele acestea, cât timp voi fi acasă
Alexandra Dulgheru


Monica, în sferturi la
dublu

Perechea Monica Niculescu/Shahar Peer (România/Israel) s-a
calificat, ieri, în sferturile de finală ale probei de dublu
feminin de la Roland Garros. Niculescu și Peer au învins cu 6-2,
6-1 cuplul Yung-Jan Chan/Jie Zheng (Taiwan/China), cap de serie
numărul 10. În sferturi, ele vor da piept cu perechea spaniolă
Nuria Llagostera Vives/Maria Jose Martinez Sanchez, cap de serie
numărul 2.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
Toți șoferii din România, obligați să plătească. Intră în vigoare pe 1 iulie pentru diesel și benzină
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×